BMW + Sabine Holbrook = Inspirație


BMW

Cred că nu aude nimeni mai des ca mine cât de proaste și imbecile sunt femeile, atât la volan, cât și la modul general. Tac și înghit de fiecare dată (aproape de fiecare dată, am și eu limitele mele) injuriile care sunt aduse speciei din care fac parte și îmi văd de viață mai departe. De multe ori mă mai trezesc și eu urlând la toate nebunele de care dau în trafic. Dar, pentru că sunt extrem de optimistă și îmi place să vad partea frumoasă a lucrurilor, îmi găsesc icon-uri care dovedesc exact contrariul a ceea ce javrăie lumea (bărbații în general) și care mă inspiră. Maria Sharapova, spre exemplu. Cu siguranță femeia e super bună în ceea ce face dacă este ambasador Porsche, nu credeți?

De curând, am găsit o nouă inspirație, pe numele ei – Sabine Holbrook. Blonda își trăiește viața la maximum și are o pasiune pentru curse. Nu orice curse, de motoare. A visat să concureze încă de când era mică, dar apoi a intervenit viața, cu studii, cu un job și o familie, astfel nu a mai reușit să își urmeze pasiunea și să facă ceea ce și-a propus. Acum, este determinată să revină pe circuit. Ba chiar participă la cursa Raceway International Adria din Italia, care va avea loc pe 15 mai, pe un BMW S 1000 RR. Femeia, practic, este dotată cu organe sexuale bărbătești dacă are tupeu să participe la FIM Alpe Adria Road Racing Championship. D-asta îmi place de ea. Unde mai adaugi și că e brand ambassador la BMW Motorrad Elveția.

BMW

Determinarea, dedicarea, autodisciplina și abilitatea ei de a-și împlini propriile vise fără a ține cont de bariere și prejudecăți, au fost atuurile care au ajutat-o și să devină imagine a celei mai recente campanii Tag Heuer – Don’t crack under pressure. Poate femeile chiar vor conduce lumea la un moment dat. Chiar dacă nu, de Sabine Holbrook și de BMW S 1000 RR al ei vom mai auzi curând.

BMW
Sursa:BMWBlog